Property Management

Sfaturi utile

Paşii pe care trebuie să îi urmezi atunci când îţi dai spre închiriere proprietatea

De vreme ce Iaşiul este un centru universitar, iar majoritatea studenţilor, în special cei străini, preferă să închirieze în loc să cumpere un apartament, să stea în gazdă sau la cămin, piaţa imobiliară prezintă un potenţial ridicat pentru activitatea de închiriere. Iar dacă deţineţi un apartament în care nu mai locuieşte nimeni, puteţi să-l daţi cu ușurință spre închiriere.

Aşadar, tinerii încă mai doresc să închirieze, iar dumneavoastră puteți să construiţi o mică afacere din proprietăţile care le aveţi. Dar care sunt pașii pe care ar trebui să-i urmați?

Procesul de închiriere ar putea părea unul simplu, dar nu constă doar în înmânarea cheii proprietăţii chiriaşului. Dacă doriți să obțineți venituri din cedarea folosinței unui apartament în schimbul unei chirii, în calitate de proprietar aveți obligația să respectaţi anumite etape:

1. Pregătirea apartamentului (curățenie și reparații)

Cea mai bună modalitate prin care puteţi transforma un apartament într-un posibil ”acasă” pentru potențialii chiriași constă în conferirea unui aspect impecabil. Descoperiți zonele care necesită reparații, verificați fiecare suprafață a casei deoarece nimeni nu este atras de aspectul neîngrijit al unei proprietăți.

Desigur, există anumite spații care sunt prioritare. În primul rând, baia și bucătăria trebuie să arate ireproșabil deoarece viitorul chiriaș trebuie să se simtă confortabil, într-un spațiu igienic.

De asemenea, dulapurile, spațiile de depozitare, ușile și ferestrele trebuie curățate și reparate pentru a transmite chiriașului sentimentul de nou și funcțional. Nu uitați nici de pereții camerelor care pot fi revigorați printr-un simplu strat de var. Astfel, veți crește valoarea proprietății dumneavoastră.

2. Promovarea proprietății

După transformarea apartamentului într-unul cât se poate de prezentabil, acesta trebuie să fie promovat pe canale de comunicare relevante din domeniul imobiliarelor, unde anunțul poate fi vizualizat de către un grup numeros de persoane. Cea mai eficientă modalitate de promovare este cea vizuală, așadar, luaţi în considerare posibilitatea unei ședințe foto pentru a surprinde exact beneficiile pe care le oferă proprietatea pentru chiriaș.

3. Vizitele potențialilor chiriași

Apartamentul dumneavoastră a fost vizionat de un număr considerabil de persoane și deja primiți cereri de vizite în cadrul proprietății. În această etapă, trebuie să vă folosiți de aptitudinile de comunicare și negociere pentru a putea realiza cea mai bună alegere în ceea ce privește chiriașul potrivit şi pentru a negocia cel mai bun preţ.

4. Actele necesare pentru închiriere

În cadrul acestei etape trebuie să înregistraţi contractul de închiriere al imobilului la Directia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi. Dacă veţi apela la Rent Easy, de acest pas se va ocupa unul din consultanţii noştri. Tot ce trebuie să faceți este să aveţi pregătite documentele necesare pentru realizarea şi înregistrarea contractului de închiriere a apartamentului, pentru a respecta obligațiile față de stat, conform legislației în vigoare:

  • 3 formulare de contracte închiriere imobil semnate de proprietar și chiriaș;
  • 2 formulare tip Declarația 220 pentru a justifica veniturile estimate din cedarea imobilului în folosință chiriașului;
  • Copie și original după cartea de identitate (BI/CI) a fiecărui coproprietar;
  • Copie și original după cartea de identitate (BI/CI) a fiecărui chiriaș;
  • Certificatul energetic al imobilului;
  • Timbru fiscal;
  • Dosar plic.

 

În ceea ce priveşte certificatul energetic, acesta trebuie deţinut în mod obligatoriu de către dumneavoastră, în calitate de proprietar care dorește să închirieze un imobil. Acest act exprimă consumul real de energie al imobilului care va fi dat spre închiriere. Chiriașul poate solicita o copie a acestui document pentru a avea mereu la dispoziție această informație.

Astfel, dacă nu dețineți timp și resurse pentru a îndeplini aceste etape, Rent Easy vă va ajuta să vă daţi spre închiriere proprietatea mult mai rapid și fără bătăi de cap.